Image may be NSFW.
Clik here to view.Funeraliile pentru îngroparea IE 6 au început azi – încet dar sigur Internet Explorer 6, mărul discordiei pentru atâţia dezvoltatori web, moare. Iar printre groparii mai răsăriţi ai acestuia se numără şi Google. Ştie el de ce. Începând cu 1 Martie (chiar de ziua Mărţişorului) Google Docs va înceta suportul pentru bătrânul navigator (care a ajuns la venerabila vârstă de 8 ani) cu YouTube anuntând că va mai prelungi agonia până pe 13 Martie (o zi “norocoasă” pentru Microsoft). Nici Google Wave nu este prietenul declarat al browserului, la un moment dat fiind necesară descărcarea unui plugin pentru a putea experimenta noul val în materie de comunicare izvorât din Mountain View.
Încetarea suportului nu înseamnă că aceste siteuri nu vor mai putea fi accesate cu IE 6, ci mai degrabă că în viitor orice facilitate nou introdusă nu va mai fi compatibilă cu acesta.
Aten Design Group, o companie din Denver a construit un site dedicat acestor evenimente, unde oricine este invitat să participe la funeraliile lui IE6 şi să-şi transmită condoleanţele. Bineînţeles că mai există în sălbăticie zeci, sute sau mii de siteuri care nu numai că sunt compatibile cu IE 6 dar au fost special construite pentru acesta, aşa că acest dinozaur nu va dispărea prea curând.
Apple interzice toate aplicaţiile cu şi despre sâni din Apps Store – vreo 5.000 la număr. Motivul invocat?Plângerile primite de la femei în care acestea bombăneau că aplicaţiile au conţinut degradabil şi interpretabil. Cu toate acestea, o aplicaţie care presupunea vizualizarea unui tânăr cu bustul gol care spală o maşină a rămas… Discriminare? Sunt curios de explicaţia pe care o vor găsi fanii înrăiţi Apple pentru această crimă. Pe de altă parte Android Market se pregăteşte să introducă aplicaţii care vor facilita consumul de porno. Să-l văd atunci pe Steve Jobs dacă se mai laudă că în 2 ani are peste 3 miliarde de aplicaţii descărcate…Image may be NSFW.
Clik here to view.
Mai mulţi oameni sunt interesaţi să cumpere iPad decât erau să cumpere iPhone în 2007 – conform unor sondaje făcute de RBC/ChangeWave. Lucru oarecum explicabil, având în vedere că iPhone-ul era un produs complet necunoscut, faţă de iPad care seamănă izbitor de mult cu un iPod Touch. Deşi iniţial iPad-ul va putea fi achiziţionat doar prin intermediul canalelor oficiale Apple, cu timpul distribuitorii acestuia se vor diversifica, fiind incluşi şi marii retaileri (BestBuy fiind menţionat explicit), dar este posibil să apară şi la Walmart (n-aş paria totuşi pe Amazon, având în vedere concurenţa pe care o s-o genereze iPad-ul pentru legendarul lor Kindle).
Dinspre Zvonlandia se aude un iz de zvon cum că iPad-ul nu va putea fi livrat spre sfârşitul lui martie (după cum s-a exprimat vag Steve Jobs cu ocazia lansării), unele întârzieri fiind înregistrate pe segmentul furnizorilor producătorilor de componente. Din aceeaşi categoria, Apple a lansat recent un raport privind progresul responsabilizării furnizorilor pe anul 2010, din care rezultă că în trei fabrici care produceau pentru Apple au fost angajaţi în 2009 minori, alte trei ţineau evidenţe falsificate în timp ce ultimele trei au funcţionat fără a avea aprobările necesare pentru reciclarea materialelor potenţial periculoase. Frumos din partea lui Apple că recunoaşte deschis şi oficial chestiuni mai delicate, deşi nu sunt convins că situaţia este sensibil mai bună în cazul altor nume mari din industria IT.
Ultima chestiuţă despre imperiul Apple se referă la (cine altul?) decât Steve Jobs care se pare că s-a hotărât în sfârşit să-şi numească un co-director în persoana lui Andrea Jung (care mai deţine şi funcţia de CEO în cadrul popularei companii de cosmetice Avon). Se gândeşte Steve să abordeze domeniul cosmeticelor?
Uniunea Europeană deschide o investigaţie antitrust împotriva lui Google: amprentele Microsoft sunt peste tot! La prima vedere 3 companii din domeniul internet au depus o plângere împotriva gigantului din Moutain View probleme invocate având legătură cu motorul de căutare Google. Deşi totul are deocamdată doar un caracter preliminar – ceea ce înseamnă că există posibilitatea să nu rezulte nimic de aici – două din cele trei companii nemulţumite de Google au legături strânse cu Microsoft: prima este Ciao un popular site de online shopping german achiziţionat de Microsoft în 2008 pentru suma de aproape 500 milioane dolari şi care în prezent se numeşte Ciao Bing; cealaltă companie este Foundem, un alt site de online shopping de data aceasta din Anglia, membră a ICOMP (un grup de lobby internet care-l are printre sponsori şi pe… Microsoft). Toate aceste companii se plâng că dominaţia Google în materie de căutare online le aduce prejudicii, iar Foundem pretinde că marele “G” a penalizat-o restricţionând numărul rezultatelor afişate de către motorul de căutare.
Iar dacă tot suntem la capitolul Google – Microsoft consider că merită amintite următoarele miniştiri despre aceştia:
1. Google este avertizat de către Comisia Europeană să nu păstreze fotografiile folosite în Google Street View pentru oraşe din Anglia pentru mai mult de 6 luni (ceea ce înseamnă că va trebui să fotografieze străzile marilor oraşe europene bianual); în plus, Google este invitat să anunţe autorităţile oraşelor care urmează să fie fotografiate de începerea operaţiunilor de “tragere în ramă” (lucru pe care Google susţine că l-a făcut oricum şi până în prezent);
2. GMail promovează 6 şi retrage 5 opţiuni Google Labs, astfel:
Cele 6 opţiuni Google Labs care au fost avansate la statutul de facilităţi permanente sunt:
- Search Autocomplete
- Go To Label
- Forgotten Attachment Detector
- YouTube Previews
- Custom Label Colors
- Vacation Dates
Cele 5 opţiuni care au fost retrase definitiv din Google Labs sunt:
- Muzzle
- Fixed Width Font
- Email Addict
- Location in Signature
- Random Signature
3. Google adaugă paginile Facebook la căutarea în timp real – după ce în data de 17.02.2010 a inclus şi rezultate din MySpace (al doilea mare site de socializare după Facebook). Este un lucru bun, dar aşteptăm cu interes să vedem în Real Time Search-ul Google actualizările de profile (mult mai interesante şi mai numeroase decât paginile Facebook), şi care sunt disponibile în prezent doar pentru cei care folosesc Bing-ul celor de la Microsoft.
4. Microsoft a compilat un document de 22 pagini în care este descrisă modalitatea în care sunt stocatele datele informatice în serverele online ale companiei, precum şi procedura prin care autorităţile interesate pot intra în posesia acestora. Nimeni nu ştie cât este de vechi documentul, dar când acesta a fost postat pe site-ul Cryptome (loc unde anterior au mai apărut documente sensibile provenind de la Facebook sau Skype), Microsoft a solicitat imediat companiei de hosting Network Solutions (care găzduieşte siteul Cryptome) să şteargă paginile cu pricina. După ce ştirea a ajuns pe capetele de afiş ale marilor agenţii de presă, Microsoft s-a răzgândit şi a declarat că nu a dorit niciodată să blocheze domeniul cu pricina, ci doar ca materialul pe care deţine copyright să fie îndepărtat de acolo. Până la urmă au renunţat şi la această pretenţie.
5. Microsoft a obţinut acordul unei instanţe de judecată din Virginia să dezactiveze un număr de 277 nume de domenii folosite pentru a controla o mare reţea de PC-uri infectate (botnet). Reţeaua denumită Waladec era controlată de către spammerii est-europeni şi trimitea peste 1,5 miliarde de e-mail-uri zilnic. O faptă bună.
6. Microsoft este obligată să ofere posibilitatea alegerii unui browser în momentul instalării unui sistem de operare Windows pe teritoriul Uniunii Europene – Este o reuşită a Comisiei Europene care se luptă (pe plan legal) de aproape un deceniu pentru a se asigura că Microsoft nu-şi face de cap pe bătrânul continent. Un site din Slovacia DSL.sk a publicat un articol în care încearcă să răspundă la întrebarea: “Cât este de aleatorie ordinea în care sunt afişate browserele pentru instalare?”. Oricine poate verifica această ordine accesând adresa asta, dar concluzia slovacilor este că navigatorul Google, respectiv Chrome s-ar putea bucura de un oarecare avantaj. Lucru pe care nu cred că Microsoft l-a intenţionat vreodată.
Image may be NSFW.
Clik here to view.Passlogix, o firmă cu preocupări în materie de simplicare a accesului la resursele unei companii a anunţat lansarea unui produs care va permite utilizatorilor să se logheze pe un calculator care rulează Windows folosind orice tip de dispozitiv pentru autentificare: insigne, carduri de identitate sau de acces, generatoare temporare de parole sau date biometrice. Produsul se numeşte v-GO Universal Authentication Manager (cam lung numele) şi va avea un cost mediu cuprins între 150 şi 15 dolari/utilizator.